Ah, încă ceva:

Şi să se menţioneze că nu voi mai străluci luci năluci răci ferici şi nimici pe aici o vreme.

Mi-era imposibil să nu zic

El a intrat în cameră complet dezbrăcat, cu aerul serios că avem de discutat. Cu o mână şi-a scos ochelarii, cu cealaltă şi-a tras prosopul de pe uşă şi mi-a zis:

"Singurul lucru bun pe care îl văd odată cu înaintarea în vârstă este că, la un moment dat, o să am foarte puţin păr pe boaşe."

Numaidecât şi anumit pentru sfârşit

Iată că se închid uşile şi, odată cu ele, se topeşte miezul de decembrie în gura tramvaiului care face linişte. Nu mă mai plictisesc să opresc timpul, folosindu-mi superputerea de a mă holba în nicăieri. Acum şi ignoranţă cu iz de aroganţă sub melon. Nu ştiţi încă. La anu'.

Mă copleşeşte cumva starea generală de îndeplinit dorinţe. Deja mi s-a făcut teamă, am grijă să nu mai încep propoziţiile cu mi-ar plăcea, aş vrea că nici n-apuc să termin de construit hornul că deja îşi dau drumul înăuntru-mi cadourile şi dorinţele pe care abia am apucat să le visez.

Mulţumesc.

Pilula LA e bună pentru când ai nod în gât şi nu poţi bea bere rece, ba chiar şi pentru când ţi s-a oprit vocea, de emoţie, de frică, de sete, ştiţi voi. LA o dată, LA de două ori, de trei ori, pe stomacul plin, servit numaidecât lângă o bezea.

Pilula MULŢI nu ştie să facă mai nimic. E ca lentilele cosmetice, o dichisită, dar apă de ploaie, vai, ba colorată, desigur, dar neapărat fără gust. Se foloseşte anumit atunci când ai mai mulţi musafiri care au cu toţii dureri de cap, de gât sau de picioare şi nu înainte de a face o observaţie la obiect: MULŢI mai sunteţi!

Pilula ANI e o alintată, e jumătate de Aniela, o pilulă de luat înainte de a intra... la bordel, unde altundeva?! Numai dizolvată în cozonac şi turtă dulce.

În cercurile înstelate, se iau toate trei odată.
Şi apoi se stinge lumina sau se opreşte vremea. Că şi aşa nu ninge. Într-un oraş uscat ca ăsta, ce-am putea pierde?!

Melonul? Vă spun eu data viitoare.

Capitolul DA

Orice om a călcat măcar o dată în viaţa lui o foaie de hârtie. Cu fierul de călcat.

Capitolul NU

Nu e politically corect să-ţi îngheţe nasul într-o casă de oameni!

formidabila rezoluţie

anul trecut pe vremea asta eram de acord cu cezar că, în general, oamenii se iau prea în serios. şi chiar dacă îşi iau pseudonime creţe şi înfofolite, tot îşi dezvăluiesc prenumele odată cu sexul. dezvelit-dezgolit, exact! cum ar fi să fac acum o listă cu ce-am făcut, ce-am pierdut, ce-am păcătuit, ce-am mulţumit? nu e vreme de inutilităţi în pauzele de film.

două aşteptări am de la spiritul cinic al lui două mii opt:
să nu-i mai pută lui vladimir bogdanovici gura a putregai şi a recamier când îmi vorbeşte
să-mi tatuez o stea în frunte

dar ai mai văzut tu cinism fără soundtrack? se poate?

Irihondrism

Din cauză de suferinţe hiperbolizate de geniul memoriei mele care rodeşte necontenit imaginaţie aproape ipohondră zilele astea, am ajuns să iau pilulele în serios, de la farmacii, pe sub mână, de la prieteni, de sub pat, chiar de la mama care mi-a prescris opiu sub pretext de calmant şi nu mai ştiu care pe cine unde când şi de ce mi se întâmplă mie acum, mă scald ca un animal domestic în băltoace de ceai de iarbă de sunătoare, aţipesc pe flori de gălbenele şi dau foc frunzelor de salvie ca să alung, ca să acopăr putoarea de frică. Am impresia că putrezesc, că mi se răreşte bretonul, să-mi crape abdomenul superior, nu alta. Şi, în plus, merg cu cardul la psiholog după întâlnirea oarbă complet eşuată cu ecografia de două sute de lei.

Bine, adevărul este că eu nu ştiu să accept că sunt bolnavă şi mă enervez cu sârg, ameninţ că mor, îmi donez deja cenuşa prietenilor de glume macabre şi-mi dau silinţa ca să mă urască şi cei care nu vor.

Nu ştiu cum se face sau nu am chef de demonstraţii anatomice, ce contează, acest ultimate trip e amar rău, mă, nici n-aveam idee că am la îndemână vertijurile şi că mă excită gândul că nu pot mânca mai nimic. Paradoxal, îi dau înainte cu cele mai absurde pofte: ciocolăţele dulci cu cremă de seminţe sărate, scorţişoară cu smântână, tort cu ceapă şi spumă de ananas. Culmea, de data asta, voiajul nu e unu' la şaizeci de lei. E simbioza malefică dintre sucurile interne amărui şi răutatea mea prodigioasă, împlântate de degete microscopice pe ruta fiere-neuron.

Şi ce pofte

şi

ce orgii olfactive,

gustative,

chimice,

în fine,

senzoriale

se apropie

... mă doare inima.

Curioşilor

virgulă aşa sunt dintotdeauna!

Architecture in Natureland

Tablou cu ură şi aburi în priviri.
Follow the mushrooms!




Îmi trebuie şi soundtrack pentru asta: